18 aprilie 2012

Creveti dulci-acrisori


Să nu vă speriați că sunt așa de multe ingrediente în rețeta asta, ca majoritatea retețelor chinezesti, se prepară foarte simplu și rapid.
Creveți dulci acrișori în 8 pași simpli și aproximativ 30 de minute.


Eu, am făcut o cantitate mai mică, dar aici sunt ingredientele pentru 4 porții:
  • 1 lingură ulei
  • 3 căței de usturoi zdrobiți
  • 4 cepe verzi, tăiate pe diagonală
  • 250 grame creveți
  • 1/2 ardei roșu, tăiat bastonașe
  • 1/2 ardei verde, tăiat bastonașe
  • 2 cm de ghimbir ras (optional)
  • 150 ml supă de pui
  • 2 linguri vin alb
  • 3 linguri sos de soia light
  • 2 linguri sos de soia dark
  • 1 lingura sos de roșii
  • 3 linguri oțet de orez (l-am găsit aici)
  • 1 lingură zahăr
  • 1 lingură făină albă
  • 2 linguri apă

1. Primul pas: se face sosul, amestecând într-un bol, urmatoarele ingrediente: supa de pui, vinul, sosurile de soia, sosul de roșii, oțetul de orez și zahărul. Amestecam bine sosul și îl lăsăm deoparte, până îi vine iar rândul.

2. Pasul doi: se ia un wok, se pune uleiul la încins.

3. Când e fierbinte, se adaugă usturoiul, ghimbirul (dacă se folosește), ceapa și se amestecă 2 minute.

4. Se adaugă creveții și se amestecă un minut.

5. Se adaugă bastonașele de ardei roșu și verde, și se amestecă încă un minut.


6. Se adaugă sosul și se lasă să fiarbă 3 minute.


7. Se amestecă bine o lingură de făină cu 2 linguri de apă și se adaugă în sos amestecând în continuare încă 2 minute până sosul se îngroașă.


8: Se servește imediat, fie gol dar cel mai bine alături de o garnitură de orez.


Să aveți poftă mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu