31 mai 2012

Oua Benedict


Ingrediente pentru 2 persoane:
  • 4 ouă
  • 2 linguri oțet 
  • 1 lingură sare
  • 2 brioșe englezesti
  • unt
  • 4 felii de bacon
Pentru sosul olandez:
  • 2 gălbenușuri de ou
  • 2 linguri de apă rece
  • 200 g unt unt topit
  • 1/2 lingură zeamă de lămâie
  • sare
  • piper alb
1. Se pregătesc ouale:
Se pune intr-o oală, apă la fiert.
Pentru fiecare litru de apă, se pun 2 linguri de oțet și 1 linguriță de sare. Când apa fierbe, se adaugă câte un ou, se adună albușul cu grijă în jurul galbenușului folosind o lingură, se lasă să fiarbă, se scoate cu o spumieră și se pune deoparte până pregătim restul ingredientelor.

2. Se face sosul olandez:

Într-un castron de inox, se bat gălbenușurile de ou împreună cu cele 2 linguri de apă caldă, până își măresc volumul (aproape se triplează).
Se transferă castronul deasupra unei oale cu apă care fierbe foarte încet fără ca fundul castronului să atingă apa (bain marie), se lasă 1 - 3 minute amestecând până se îngroșă.
Se ia castronul de pe vasul cu apă, se pune peste un prosop cald, și se adaugă treptat untul amestecănd în continuare. Se bate până ce sosul este legat și gros.
Odată terminat, se adaugă zeama de lămâie, sare si piper caienne dupa gust.
Pentru mai multe detalii despre sosul olandez, puteti accesa pagina: Cooking with love: Sosul olandez.

3. Se pregătesc brioșele:
Se taie brioșele în două, de pun într-o tavă unsă în prealabil cu unt și se dau la cuptor pentru câteva minute. Sunca se poate pune puțin la încălzit într-o cratiță, fără să se prăjească prea mult.

Odata ce brioșele sunt rumenite, se plaseazaă pe o farfurie, se ung pe o parte cu puțin sos, pe fiecare se așează o felie de șuncă, peste șuncă un ou și deasupra sosul olandez.

Spor la gătit și poftă la servit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu